Comunicatul Uniunii Scriitorilor din România din 19.12.2019

Propunerea eliminării indemnizațiilor de merit pentru artiști și sportivi, făcută în Parlament, a stârnit numeroase reacții de respingere, firești, în mediul public.

Logica financiară a unei asemenea eliminări lipsește cu desăvârșire. Fiindcă există un număr restrâns de scriitori care beneficiază de indemnizații de merit, ca o recunoaștere simbolică și materială a contribuției lor la literatura și cultura română.

Conducerea Uniunii Scriitorilor din România, prin Prim-Vicepreședintele Varujan Vosganian, a avut consultări cu liderii tuturor grupurilor parlamentare, pentru a preîntâmpina o eventuală decizie politică, fundamental greșită, care să afecteze senectutea celor mai importanți scriitori români de azi.

Cine își poate imagina o țară fără cei mai importanți scriitori ai ei?

 vezi Uniunea Scriitorilor din România