Gala Poeziei Române Contemporane va fi LIVE pe FB (pag. ICR) și înregistrată la TVR.

Gala Poeziei 2020

 Legendara trupă Phoenix va deschide evenimentul, la ora 17.00, cu un recital extraordinar susținut în grădina ICR. Moderatorul evenimentului va fi Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, iar prezentările poeților participanți vor fi realizate de criticii literari Răzvan Voncu și Daniel Cristea-Enache. Poetul Andrei Novac, directorul Centrului Cărți, va fi gazda galei de la ICR. În program au fost selecționați poeții: Adrian Alui Gheorghe, Hanna Bota, Gabriel Chifu, Ion Cocora, Vasile Dan, Horia Gârbea, Ovidiu Genaru, Vasile Igna, Nora Iuga, Aurel Pantea, Ioan Pintea, Savu Popa, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu, Grete Tartler, Floarea Țuțuianu, Mihók Tamás, Marcel Vișa, Varujan Vosganian.

Prima ediție a Galei Poeziei Române Contemporane, la care au participat 26 de poeți, a avut loc în 2011, în Sala Mare a Ateneului Român. „Gala Poeziei Române Contemporane este unul dintre cele mai importante evenimente literare, care are loc în România începând din anul 2011.

Pentru ediția de anul aceasta a Galei Poeziei Române Contemporane, zece critici literari au propus câte o listă de 20 de poeți reprezentativi care să participe la Gală. Dintre toate nominalizările, Nicolae Manolescu, selecționerul Galei, a ales 20 din cei mai importanţi poeţi români din toate generațiile.
Spectacolul ediției de anul aceasta a galei este transmis live pe pagina Facebook a ICR și înregistrat de TVR. De asemenea, în timpul pauzelor, actorul Gavril Pătru va recita din poeziile lui Nichita Stănescu, Emil Brumaru, Marin Sorescu, Ion Horea, Petre Stoica, Mircea Ciobanu.
Seara Galei Poeziei Române Contemporane se va încheia cu un microrecital Phoenix.
Organizatori: Institutul Cultural Român si Uniunea Scriitorilor din România

Parteneri: Ministerul Culturii, TVR 3, ADR Brand Holding
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Mai multe detalii: https://bit.ly/3bDwLO7