În intenţia de a descoperi şi promova tineri care au aptitudini artistice, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, a iniţiat un concurs de creaţie literară „Iubesc oraşul Bucureşti!”, adresat liceenilor bucureşteni. Lucrările înscrise în concurs au fost evaluate de un juriu de specialitate format din Ioan Cristescu, director al Muzeului Naţional al Literaturii Române – președinte, Mihaela Daniela
Cîrstea, Ștefania Manea, inspectori școlari.
      Festivitatea de premiere a Concursului va avea loc joi, 12 decembrie, ora 11.30, în Sala de spectacole Eusebiu Ștefănescu a Cercului Militar Național. În cadrul festivității va avea loc lansarea antologiei Literarium, în care apar textele elevilor bucureșteni participanți în concurs, alături de schițele artiștilor din gruparea Romanian Urban Sketchers.